Există o boală care capătă notorietate și care afectează persoanele care muncesc din greu, iar terapeuții sunt deseori nedumeriți și nu sunt capabili să citească semnele pe care le transmite un pacient. Rezultatul final este o stare teribilă de inerție cu terapie medicală intensivă și o vindecare foarte lentă. Prin urmare, un om care se îndreaptă spre o astfel de catastrofă psihologică trebuie să aibă capacitatea de a citi și interpreta semnele timpurii pentru a le recunoaște și a opri rezultatul final.

Stima de sine

Acest raport va detalia împreună cu semnele și etapele care duc la inerție completă. Cercetătorii au descoperit că persoanele din sectorul serviciilor și cele care au o stimă de sine scăzută sunt cele mai expuse riscului, dar poate lovi pe oricine care își ia munca prea în serios și, eventual, îi adaugă idealism. Sindromul "burnout" este numit pe bună dreptate de către specialiștii specializați în tratarea acestei afecțiuni psihice, însă spectrul mai larg al terapeuților tinde să devină foarte tăcut când aude despre el și se referă doar la "depresie", un cuvânt mult prea general pentru acest tip special de stare de spirit!

Să luăm cazul unui călător comercial, ale cărui semnale au fost de mult timp, dar nu au fost recunoscute. Pentru el, exista un volum de muncă continuu de gestionat și trebuia să reușească! Cu toate acestea, cu cât muncea mai mult, cu atât mai mult făceau și ceilalți, lăsându-i și mai mult de rezolvat. Și pur și simplu nu putea să renunțe, pentru că atâta timp cât era de lucru, el credea că trebuie făcut și a concluzionat că trebuie să acționeze, pentru că nu mai era nimeni altcineva prin preajmă. Nu era timp pentru odihnă, deoarece munca se tot îngrămădea! S-a întrebat cum știu alte persoane când au muncit destul? Cine le spune? Inutil să mai spunem că, pentru a-și mări orele de lucru, toate acțiunile care nu țineau de vânzare trebuiau să fie făcute în afara timpului de vânzare, care era, de fapt, după închiderea zilei și până seara.

Presiune

Hârtiile birocratice, buletinele de știri, confecționarea mostrelor de marfă, organizarea evenimentelor de afaceri etc., îi ocupau timpul obișnuit de somn. Și la toate acestea trebuia să răspundă într-un mod calm și empatic. Trebuia să se descopere soluții la probleme, să se dea asigurări și să se rezolve imediat problemele de afaceri. De multe ori, problemele locale păreau să iasă la suprafață cel mai mult atunci când se afla în excursii de stat în deplasare, ceea ce îi sporea suferința.

De ce? Pentru că orice nemulțumire a clienților se reflectă asupra cifrelor de câștig și, de asemenea, concurența este întotdeauna un fir de ață care se profilează. Și nimeni nu voia să știe despre situația mea. Nici șeful, nici locul de muncă, nici colegii de serviciu și, evident, nici gospodăria. În realitate, deveneau din ce în ce mai exigenți și mai critici. Obligat să-și țină problemele pentru sine și să creeze o aparență de succes și normalitate, trebuia să facă față unui volum de muncă din ce în ce mai mare. În timp ce își vizita săptămânal terapeutul, care a continuat să-i minimalizeze sentimentele și a apărat puternic toate greutățile relatate. Acest psihiatru nu credea în prescrierea de medicamente - indiferent de ce - nici un ajutor nu venea din partea nimănui, sporindu-i sentimentul dominant de singurătate și scufundare! În timp ce conducea de la un client la altul, nu-și putea opri un plâns necontrolat, dar înainte de a vedea un contact al companiei, se aduna întotdeauna și purta o mască de normalitate.

Deoarece nu era nimic în neregulă cu cunoștințele sale despre produse, vânzări și maniere, oamenii cu care a intrat în contact nu au observat nimic. Acest lucru a durat doar un minut sau două, dar a fost într-adevăr anxios - evocator de anxietate. Numai că medicul de familie din regiune insista să meargă în jurul blocului, propunere pe care nu o aprecia cu adevărat, deoarece gândul de a se opri din munca sa prețioasă și de a se plimba fără creier îl oripila.

Să o înțelegem

Tot ceea ce însemna să nu muncești era considerat anatema, pentru că nu ducea la ceva și, prin urmare, i se părea că îi pune în pericol însăși existența ca vânzător. Chiar și acel puțin somn pe care îl avea era mereu întrerupt de gândurile legate de munca de făcut, ceea ce îl făcea să se trezească. Într-o zi, starea lui a ajuns într-o țară în care pur și simplu nu se mai putea mișca în niciun fel.

Sculându-se într-o dimineață, s-a prăbușit pe un scaun și a rămas pur și simplu inert. Lumea din jurul său a devenit vizibilă în roșu, ca și cum ar fi fost înconjurată de flăcări. Mintea lui a încetat să mai funcționeze, deoarece ideile sunt produse de electricitatea care se scurge prin celulele creierului și, cu toată energia consumată, ca o baterie goală, nu mai era nimic. Acest lucru poate fi descris doar ca o stare specială de euforie, fără idei, fiind doar conștient de faptul că respira. Aceasta este o stare pe care fachirii indieni o pot atinge după mai mulți ani de pregătire psihologică.

Ce ajută?

Inspirația și expirația este ceea ce conștientizase - o minunată stare de beatitudine! Firește, oamenii nu l-au lăsat în pace, au încercat să-l deranjeze - să-l împingă și să-l împingă. Noțiunea de orice mișcare este exclusă, dar "ei" au încercat să-l determine să reacționeze și, în acest fel, au fost incredibil de cruzi. Ceea ce își dorea cu adevărat era ceva de genul izolării. Doar să fie închis și lăsat pentru, să zicem, șase luni, cum ar putea fi asta o pedeapsă - asta era tot ce își dorea! Dar când în fața terapeuților și cum se simțea el a izbutit în mod constant o incredibilă distanțare, indiferență și, da, aroganță! Întotdeauna a avut impresia că ei voiau doar ca el să continue să lucreze și să nu fie o povară pentru nimeni. Anii au trecut și această victimă a burnout-ului și-a revenit oarecum cu sprijinul medicamentelor, dar nu va mai fi niciodată la fel!

Concluzie

În prezent, el trece de la un terapeut la altul și, în acest fel, devine extrem de cinic, suspicios și foarte conștient de ceea ce se întâmplă în jurul său. Schimbările sale de dispoziție sunt enorme, uneori periculos de scăzute, și atunci organizațiile pe care le vede în cererea sa reacționează cu panică și îl imploră să continue să încerce să găsească terapeutul potrivit. Am ilustrat acum 1 caz de sindrom de burnout și, dacă identificăm semnele în stadiul lor incipient, va fi posibil, cu o îngrijire medicală adecvată și o schimbare a stilului de viață, să evităm această teribilă cădere nervoasă!