Am învățat să-mi ascult corpul atunci când vorbește. Cei mai mulți dintre noi am experimentat probabil semnale pe care nu le-am recunoscut pentru o vreme, înainte de a se produce un eveniment semnificativ. Am fost diagnosticat cu epilepsie acum câțiva ani și iau medicamente din 2012. Mi s-a spus că voi avea nevoie de ele pentru tot restul vieții mele.
Să vedem...
Deși inițial am fost ezitant, acum am acceptat acest lucru. Prefer să fiu în siguranță decât să fiu un pericol pentru oricine. Deși au fost doar câteva episoade, pot vedea că au existat semne de avertizare. În urmă cu 20 de ani, când copiii mei erau la grădiniță, am suferit o criză de epilepsie. Mă pregăteam să plec la serviciu.
Soțul meu îi dusese pe copii la școală, iar când s-a întors, eu aveam o criză în baie. Aveam ondulatorul în păr, ceea ce mi-ar fi putut provoca arsuri grave. M-am dus la spital, dar nu am vrut medicamente. Am crezut că a fost un incident întâmplător. Eram bolnavă în acea săptămână și luam antibiotice. Am crezut că am leșinat din cauza faptului că eram slăbită. În 2009, am avut un accident de mașină.
Luați în considerare
Din fericire, eram singura persoană din mașină și nu mai erau alte mașini. Mașina mea a fost distrusă. Am fost spitalizat timp de cinci zile. Mi-au făcut un studiu al somnului. Medicul a sugerat că o criză ar fi putut provoca accidentul. Am fost negată. Am crezut că am adormit la volan. Mi-am spus că, dacă se va mai întâmpla, voi lua medicamente. În 2012, am avut o altă criză. Mă pregăteam să merg la serviciu.
Soțul meu scosese câinele la plimbare. Când s-a întors, m-a găsit într-o baltă de sânge și făcusem o criză de epilepsie. M-am dus la spital. Era evident că se întâmpla din nou. Am acceptat să iau medicamente. Mama mi-a spus că am leșinat la grădiniță și că am acceptat să încep să iau medicamente. Mă jucam pe leagănul din curtea din spate. Ea m-a văzut întinsă pe jos când s-a uitat pe fereastra de la bucătărie. M-a dus la urgențe, dar, în timp ce așteptam, m-am trezit. Ea a crezut că sunt bine și am plecat acasă.
Notă finală
Privind în urmă, îmi amintesc cele mai importante semne pe care le-am văzut între 2004 și 2014. Aceștia au fost anii mei cei mai activi, lucrând multe ore și în locuri de muncă stresante. Mă confruntam cu migrene severe la fiecare câteva luni. Acestea erau adesea însoțite de greață și vărsături. Trebuia să plec acasă bolnavă. Acum sunt capabilă să mă relaxez. Corpul meu îmi spunea că nu poate ține pasul cu ceea ce făceam. Eram grozavă la ceea ce făcea corpul meu. Am învățat să-mi ascult corpul. Am încetinit ritmul, mi-am luat medicamentele și acum cercetez uleiurile esențiale și declanșatorii alimentari. Nu ar trebui să fie o problemă. Solicitați asistență medicală dacă vă confruntați cu simptome inexplicabile. Este posibil să nu fiți conștient de amploarea simptomelor dumneavoastră.