Nu-i așa că este o încercare de a descoperi că suntem neputincioși în fața relelor care se găsesc la televizor? Nu suntem supărați când citim despre acțiuni barbare, criminale imprimate media? Dar, suntem STRĂINȘI din moment ce suntem împotriva relelor? Am fi atât interesați cât și motivați să luptăm împotriva "relelor" dacă acestea nu ar fi ale altora, ci invenția noastră?

Sentimente

Ne simțim relaxați, ridicați sau exaltați dacă vedem câteva activități fantastice? Adesea ne simțim fericiți când vedem acte nobile pe mediile digitale și citim în presa scrisă. Dar suntem fericiți pentru că suntem protagoniștii acelor virtuți? Suntem de partea divinității? Chiar dacă am putea crede că suntem protagoniștii bunăstării pământului, nu ne simțim invidioși atunci când vedem că visele "noastre" sunt luate pe sus și realizate de alți oameni? Nu ne simțim răniți dacă nu suntem proiectați la televizor în ciuda dorinței noastre? Nu ne simțim abătuți dacă nu primim creditul și laudele (pe care credem că le merităm)?

Se pare atunci că rezistența față de cei răi și susținerea meritului sau a divinității se face doar dacă nu suntem în pericol și, respectiv, dacă ar trebui să primim credit pentru merit sau divinitate. Nu este oare adevărat că rezistența sau sprijinul nostru este în mod clar condiționat? O astfel de împotrivire sau slujire condiționată nu oferă însă NICIODATĂ satisfacția care poate ajunge în adâncul inimii noastre! De aceea numim acest comportament IPOCRIZIE! Dacă nu vedem răul din noi, atunci când îl urmărim pe mediile digitale sau îl vedem în presa scrisă, cu siguranță vom fi "deranjați", dar numai superficial și neputincios.

Țineți minte

În schimb, dacă nu ne putem relaționa cu noi înșine și nu vedem legătura noastră invizibilă și bunăvoința necondiționată și sprijinul pentru realizările virtuoase ale altcuiva, atunci nu putem obține creșterea, chiar dacă merităm cu adevărat! În ambele cazuri, STRESSUL rămâne neatins și continuă să ne erodeze. Astfel, rămânem în STRESS indiferent dacă vedem răul sau meritul în mass-media! Al doilea punct este că, dacă continuăm să încercăm să ignorăm sau să evadăm din deficiențele noastre, atunci devenim cinici și STRĂINI și continuăm să "vedem" defecte în realizările virtuoase ale altora și inevitabilitate și normalitate în crime și perversiuni.

Următorul punct este că rămânem reci, neutri și chiar deprimați, chiar și atunci când suntem onorați și felicitați, crezând că nu este adevărat (deoarece avem o umilință profundă care nu poate fi aprinsă, pentru sine și pentru ceilalți). Suntem reci, neutri și deprimați și din cauza intoxicării filosofice că totul este efemer, temporar, impermanent, plecare și nimic de urmărit! Suntem patetici, lipsiți de reacție și melancolici, dacă suntem neglijați sau umiliți, deoarece anticipăm un astfel de "comportament ticălos doar" din partea celorlalți, față de care nutrim dispreț și atitudine disperată (adică nu ne așteptăm la nici o admirație )!

Remenber

Astfel, rămânem în permanență în STRES, necondiționat, indiferent dacă suntem admirați și felicitați sau dacă suntem neglijați, deprimați sau umiliți! Care este motivul? Motivul principal estesepararea noastră de realitate și de sinele nostru autentic și identificarea noastră cu corpul nostru, cu aspectul nostru, cu condiția noastră financiară, cu abilitățile noastre, cu intelectul nostru, cu religia noastră, cu rasa noastră, cu casta noastră, cu locul nostru și cu ideologia noastră. Succesul individualității noastre oferă doar o laudă superficială și temporară, iar eșecul oferă o depresie degenerantă și invalidantă! Separarea de sinele real, se explică de la sine și cauzează, STRES și insatisfacție, în fiecare circumstanță. Mai mult decât atât, dacă ego-ul nostru este rigid, primim mai mult STRESS și oferim mai mult STRESS celorlalți, devenind, aroganți, sumbri, violenți, violenți, sinucigași, exploatatori, exploatați, infractori, victime, trișori, teroriști și înșelați și victime nevinovate, dar încăpățânate și chiar fanatice!

De aceea, se spune în general că dacă elimini ego-ul, vei fi liber de dureri și plăceri. Dar acest lucru nu este nici direct, nici adecvat. Nu este adevărat că atunci când ne identificăm cu familia, societatea, națiunea și lumea noastră, atunci ne îndeplinim datoria față de ele? Nu este adevărat că ego-ul (identitatea) nostru de doctor, avocat, ministru și fermier face posibilă o muncă ușoară, în complementaritate și armonie în societate? Nu este adevărat că individualitatea noastră este o necesitate pentru dedicarea noastră în munca noastră, chiar dacă aceasta implică obținerea de plăceri sau dureri?

Ego

Ego-ul în sine are propria sa funcție și nu poate fi condamnat. În realitate, chiar dacă ar fi condamnat, el ar rămâne cu noi, ca parte a vieții noastre. Cu toate acestea, prin Managementul Total al Stresului (a cărui inimă este NAMASMARAN), eul nostru (individualitatea ) înflorește în adevăratul sine și începem să excelăm în mod sublim ca fiică, soție, mamă, doctor, avocat, om de știință etc., dar și ca membru al unei gospodării, al unui sat, al unei țări, al unei religii și al unei lumi!

Cu toate acestea, trebuie apreciat faptul că managementul total al stresului nu poate fi experimentat prin simpla comunicare, lectură, discuție sau conjectură. Experiența sa nu este disponibilă doar analizei sau contemplării intelectuale, de asemenea. Managementul Total al Stresului poate fi obținut prin studiu continuu, discuții, practică, împărtășire în mod prioritar!