Am început să alerg de curând, după ce ani de zile am evitat să o fac. Întotdeauna am spus că nu voi fi niciodată o alergătoare sau chiar că nu îmi va plăcea ca pasiune sau hobby. Ca proaspătă mamă și mamă care stă acasă, petrec foarte mult timp acasă. Obișnuiam să merg tot timpul la sală cu soțul meu înainte să vină micuțul nostru.
Antrenament
Dar pentru că îngerul nostru prețios vine, antrenamentele mele au fost acasă din necesitate, dar astăzi este pentru că am ajuns să iubesc simplitatea și eficacitatea regimului meu de antrenament. Nu mi-a fost dor să merg la sală de când încerc să fiu creativă cu modelele mele și mă bucur de provocarea de a folosi puținul spațiu pe care trebuie să mă antrenez. Există totuși o problemă care mi-a afectat antrenamentele.
Programele mele au fost în mod constant lipsite de cardio, deoarece, sincer, urăsc să mă mișc atât de mult și favorizez antrenamentul cu greutăți față de orice altceva. În ultima vreme, dintr-un motiv pe care nu mi l-am putut da seama, am avut această dorință extremă de a alerga și de a alerga din greu. Impulsul nu a venit ca urmare a unei rezoluții spontane de Anul Nou sau a unei necesități de a mă pune în formă. Eu și soțul meu am păstrat întotdeauna obiceiuri sănătoase și rutine de exerciții fizice. Am fost uimită de nevoia mea de a alerga și, după ce m-am gândit puțin, mi-am dat seama că impulsul pe care l-am simțit provine din nevoia de a-mi curăța gândurile.
Ce simțiți?
Simt cum îmi bate inima. Simt cum plămânii mei aspiră aerul rece al nopții. Simt cum îmi rup fundul emoțional și fizic. Vreau recompensa pe care mi-o oferă alergarea, pentru că, pe lângă beneficiile fizice, beneficiile psihologice sunt cele care mă fac să îmi doresc să ies la alergarea mea de amurg. La sfârșitul zilei, după nenumărate ore în care m-am jucat, m-am distrat, am predat și am avut grijă de fetița mea de 9 luni, care are o energie debordantă, rezervele mele de energie încep să fie complet epuizate. Sincer, acest lucru tinde să se întâmple în jurul orei 5 după-amiaza.
Obișnuiam să încerc în zadar să mă încarc cu cafea neagră pentru a-mi încheia ziua. Problema cu asta este că java duce doar la mai multă cafea, care contribuie la nervozitate și nervozitate, urmate de o cădere masivă de grăsime (și energie). Este ca și cum ai coborî de la un nivel ridicat de zahăr. Am ajuns la un punct în care m-am săturat de acest ciclu. După cină, baie și culcarea copilului, m-am trezit transformându-mă într-un cartof de canapea. Stăteam pe telefon și dădeam scroll pe Instagram, ca un adolescent, ore întregi.
M-am simțit prost și ridicol față de modul în care îmi petrecusem timpul liber. Am simțit că a fost timpul să devin mai sinceră și mai conștientă de sine și să încep să folosesc puținul timp liber prețios pe care îl am într-un mod mai productiv. Simt că faptul că am făcut un pas înapoi și m-am uitat cu atenție la obiceiurile pe care mi le formasem a fost ceea ce m-a împins în mod subconștient să ies din casă, din zona mea de confort și să intru într-o lume în care urmăresc ceea ce mă înspăimântă frontal, în loc să le evit. Desigur, nu a fost ușor să încep.
Dă-i o șansă
În prima zi, eu și soțul meu am alergat împreună cu copilul. Afară erau aproximativ 20 de grade, iar vântul se simțea ca niște ace microscopice care ne sfâșiau încet buzele și încheieturile degetelor. Am reușit să alergăm trei kilometri. Asta s-ar putea să nu fie mare lucru pentru unii, dar, ca șobolani de sală care nu au mai finalizat niciun exercițiu cardio respectabil de care să vorbim de mai bine de zece ani, suntem foarte mândri.
În a doua zi, am alergat pe rând, dar niciunul dintre noi nu a reușit să parcurgă un kilometru din cauza efortului depus cu o zi înainte. În a treia zi nu am putut alerga deloc, deoarece picioarele ne dureau foarte tare după alergarea din prima zi. Dar în ziua a patra am ales să facem față spațiului și intensității alergării noastre și am avut grijă să ne controlăm respirația, inspirând lent și profund pe nas și expirând pe gură. Nu-mi pot exprima recunoștința pentru încurajarea noastră reciprocă de a continua, deoarece astăzi facem mici progrese în fiecare zi și suntem mai eficienți și mai concentrați ca niciodată.
Am descoperit că, atunci când terminam de alergat, aveam un alt vânt în jurul meu. Eram incredibil de treaz, alert și cu mintea limpede. Am reușit să fac tot ceea ce trebuia să fac cu impulsul suplimentar de energie pe care mi l-a oferit alergarea, toate micile mele comisioane, munca, scrisul, antrenamentul cu greutăți, etc.. Starea mea de spirit se îmbunătățește extraordinar de mult. Este un impuls de energie și rezistență mentală care mă menține alimentat într-un mod pe care cafeaua nu ar putea să o facă niciodată.
Din câte am înțeles, majoritatea persoanelor care aleargă preferă să facă acest lucru dimineața devreme sau pe parcursul zilei. În timp ce eu pot înțelege apelul de a alerga dimineața devreme pentru a obține acel impuls pentru a începe ziua, pentru mine acea explozie de energie îmi servește cel mai bine la sfârșitul unei zile lungi de maternitate. Mai degrabă decât să petrec orele de noapte lichidare în fața televizorului sau în telefonul meu, soțul meu și cu mine și tot copilul bundled up în căruciorul ei de jogging și ieși pentru o alergare. Dacă cel mic doarme cu soțul meu și cu mine vom alerga pe rând, în timp ce celălalt rămâne acasă pentru a asculta de bebeluș. Pentru mine este cel mai bun sfârșit de zi.
Sănătatea minții
Mintea mi se limpezește, starea mea de spirit se îmbunătățește și sunt complet revigorată. Spre deosebire de a mă prăbuși din cauza cofeinei într-un cartof de canapea zadarnic, eu mă voi relaxa în confort într-un mod productiv și sănătos. Aceasta face ca somnul să fie odihnitor. Alergarea mă forțează să locuiesc în prezent. Experiența de a trăi în moment înseamnă că toate ideile și preocupările pe care le-am acumulat înainte de a începe alergarea se risipesc cu atât mai mult cu cât mă forțez mai tare.
Gândurile mele ocupate și uneori în derivă sunt înlocuite cu memento-uri care îmi amintesc de postura mea, de faptul că trebuie să mă asigur că alerg cu tot piciorul în loc să alerg doar în vârful picioarelor, că trebuie să îmi controlez respirația sau că trebuie să îmi spun să continui până ajung la acel stop și apoi la următorul. După alergare, am o perspectivă mult mai bună asupra lucrurilor care mă îngrijorau înainte de a alerga. Grijile mele pot fi rezolvate și începe să pară absurd că le-am dat justificarea de a fi preocupări valide. Ceea ce m-a uimit cel mai mult în legătură cu noul meu model este claritatea mentală pe care o dobândesc după ce alerg.
de suferință și lipsă de abilități și am început să alerg săptămâna trecută, nu nevoia de a evada m-a determinat, ci dorința de a mă forța fizic. Apoi, când m-am apucat de alergat, mi-am dat seama că pentru a mă forța pe mine însumi, trebuia să mă forțez la fel de mult sau chiar mai mult din punct de vedere emoțional. De când avantajele conducerii au devenit atât de importante pentru mine, nu-mi permit să trec mai mult de două zile fără să-mi iau doza.
Concluzie
În unele nopți, pur și simplu nu putem face acest lucru din cauza unor angajamente familiale sau sociale, dar pentru a-mi păstra obiceiul, mă asigur că alerg cel puțin o dată la două zile. Dacă mă simt prea obosită sau nu am chef să alerg, îmi amintesc cât de mult durează de fapt și cât de minunat mă voi simți după ce termin. Identific ceea ce fac ca fiind o justificare, ceea ce mă împinge mai departe. Faptul că sunt obosită stând pe canapea, considerând cât de obosită sunt, mă trage toată noaptea până mă duc la culcare. Dar faptul că mă forțez să ies și să am grijă de corpul și mintea mea cu o alergare rapidă este atât de înălțător încât mă pune din nou în starea de spirit pentru a fi un soț și o mamă mai bună.